luni, 12 ianuarie 2009

Windows 7



Windows 7

In acest moment,sistemul de operare produs de compania fondată de celebrul Bill Gates a ajuns sa domine piata, cu o cota de aproximativ 90%.

Evolutia a fost urmatoare:

-in 1985 a fost lansata de Microsoft prima versiune de Windows, 1.0, fiind o extensie a unui alt sistem de operare produs de Microsoft, MS-DOS ;

-in 1990 a fost lansat Windows 3.0. (in primele şase luni de la lansare s-au vândut 2 milioane de copii ale Windows 3.0.);

- în 1995 a fost lansat Windows 95, primul sistem de operare Microsoft cu o interfaţă grafică modernă şi prietenoasă, reprezentand un moment de cotitură în evoluţia sistemelor de operare;
-a urmat versiunea Windows 98 ,care a fost criticat la lansare pentru faptul ca era prea incet, fiind inlocuit in 1999 cu versiunea Windows 98 Second Edition care rezolva o parte din probleme;

-in 2000 a fost lansat Windows Millenium;

-in 2001 a fost lansat Windows XP care are o popularitate uriasa(peste 70% din computerele lumii rulează acest sistem de operare pentru ca cerinţele XP sunt minime, putând fi folosit atât pe sisteme modeste ca performanţe, cât şi pe cele puternice.Astfel, pentru a rula XP este nevoie de un procesor de 233 MHz, 64 MB memorie RAM şi 1,5 GB spaţiu pe hard disk);

-in 2007 a fost lansat Windows Vista;

-in ianuarie 2010 va fi lansata commercial versiunea finala a Windows 7

In opinia lui Steve Ballmer, directorul general al companiei,Windows 7 este "cea mai buna versiune a Windows creata vreodata".El nu va fi un „update” la Windows Vista, ci va fi un sistem de operare performant, stabil si de viteza De asemenea, din punct de vedere a cerințelor hardware, Windows 7 nu cere mai multe resurse hardware ca Windows Vista .

Elementele noi la Windows 7 ar fi:

-simplitate in utilizare;

-integrarea functiilor de tip touch;

-recunoasterea scrisului de mana si cea vocala;

-recunoasterea de spatii de stocare virtuala;

-au fost imbunatatite performantele pe computerele cu procesoare multi-core (in prezent cvasitotalitatea fiind dual-core)si de asemenea s-au adus imbunatatiri la performantele de boot si kernel;

-sistemul permite utilizarea de placi grafice de mai multe marci;

- se poate observa prezenta unei versiuni superioare de Windows Media Player (adica 12) si imbunatatiri consistente la Windows Media Center;
-au fost introduse in Control Panel zece iconuri noi. Printre acestea se numara Action Center, care este in fapt vechiul Windows Security Center, care va include si aplicatiile de mentenanta (backup pentru set up, Windows Update si troubleshooting);

- Windows Sidebar a fost eliminata, gadgeturile in schimb sunt prezente pe desktop;

- taskbarul are un nou design si mult mai multe functiuni ca pana acum;nu mai este doar o bara in care sunt prezente aplicatiile in lucru;este pe baza de iconuri, putand sa fie adaugate shortcuturi catre programe(se pot pune, ca pe desktop, iconuri ale programelor care se utilizeaza mai des) ;

- pe desktop exista posibilitatea schimbarii imaginii de fundal la o perioada de timp desemnata de utilizator;

- in Explorer principala modificare este aparitia aplicatiei Libraries care prezinta fisiere de genul muzica, poze, filme intr-o singura fereastra;

- toate aplicatiile necesare utilizarii unor aparate suplimentare conectate la computer: telefoane mobile, mp3/4-playere, camere foto/video au fost stranse intr-un singur loc.De asemenea, in Windows 7, trebuie doar sa conectezi device-ul respectiv si in taskbar apare un icon cu toate aplicatiile necesare functionarii device-ului respectiv, chiar si un link spre site-ul companiei producatoare.

Cerinte hardware
Pentru a rula in conditii optime, Windows 7 are nevoie de urmatoarele resurse: un procesor de 1 GHz, 1 GB memorie RAM si necesita 16 GB de spatiu pe hard. Placa video ar fi bine sa aiba cel putin 128 MB. Prin comparatie, versiunea actuala de pe piata, Windows Vista, ruleaza pe un sistem cu un procesor de 800 MHz, cu o memorie de 512 MB, necesita un spatiu de 20 GB pe hard si o placa video de 32 MB

duminică, 11 ianuarie 2009

Yahoo Maps vs Google Maps

Hartile on-line sunt foarte importante pentru ca totdeauna vor
fi de actualitate si vor fi constant useri care sa aibe nevoie
de informatie cu privire la o harta ori in vederea stabilirii
unei anumite rute. Cele mai importante harti on-line
care cuprind intreaga planeta sunt realizate de Google si Yahoo.
http://maps.yahoo.com/
http://maps.google.com/

Trendul este ca tot ce vine de la Google este mai bun si mai
eficient decat de la restul competitorilor sai, si asa este si
in cazul de fata. Google s-a ocupat intens de acest domeniu,
a creeat si o aplicatie stand-alone (Google Earth) care poate
vizualiza planeta Pamant (nu in timp real ce-i drept,
ceea ce la acest moment este si greu de realizat, dar poate
in viitor). Aplicatia promite ca pe viitor sa poata fi
vizualizat Pamantul in 3D, adica sa vedem munti si vai,
orase, exact asa cum sunt in realitate, dar se pare ca va mai
dura pana se va intampla asa.

Dar facand o comparatie intre cele doua harti on-line,
acestea sunt foarte asemanatoare din mai toate punctele de
vedere, cu mici deosebiri. Fotografiile din satelit sunt
actualizate mai des la Google cu o precizie mai buna.
Ambele au dezvoltate api-uri prin care sa poata si integrate
in alte aplicatii on-line, utilizand javascript, cu un
plus din partea Yahoo, intrucat acestea pot fi integrate
si cu Javascript, cu Ajax(foarte util de altfel) cu Flash,
si sunt mai evoluate si cu o interoperabilitate mai mare.
Pentru a putea utiliza Yahoo Maps avem nevoie de un numar
appid, cu care ne putem conecta. Accesul este limitat
pentru versiunile free.

Aceasta din punct de vedere al dezvoltatorului de aplicatii
web. Dar in ceea ce priveste utilizatoru obisnuit, care
doreste doar o navigare rapida pe internet pentru a
vizualiza anumite harti?
Raspusul este clar: Pentru Bucuresti folosim Yahoo Maps.

Pentru ca sunt mult mai evoluate. Hartile de la Google
nu acopera decat fotografia din satelit si atat.
In schimb, cele de la Yahoo au ceea ce se numeste suport
pentru "map" in cel mai mic detaliu, astfel ca pana si
cele mai mici si neimportante stradutze avem denumirea si
putem stii cu certitudine locatia exacta, mai ales atunci
cand cautam un loc anume. Putem gasi rapid printr-o simpla
cautare dupa strazi sau dupa alte repere.
Asadar, asteptam raspunsul Google.
De asemenea, pentru viitor, cand tehnologia va permite,
sa putem naviga in timp real utilizand informatii de la
sateliti, desi pare greu de crezut ca oricine va putea sa
aibe acces la un asemenea serviciu.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

SEO










Aceasta e modalitatea prin care o parte dintre studenţii Politehnicii au ales să-şi promoveze proiectul de Interfeţe Evoluate. Condamnabil? Nu cred. În condiţiile în care simţi că trebuie să creezi un simulacru de proiect, identic cu alte zeci, pe care să-l promovezi ulterior pe baza non-conţinutului său (ce informaţie importantă poate descoperi cineva pe site-ul unei companii fictive?), având în minte faptul că numărul de vizitatori are o pondere în stabilirea notei, apelezi la tot felul de astfel de metode nestandard şi neortodoxe pentru a obţine încă un click.

Putem spera doar că pe viitor asistenţii vor diversifica temele de proiect, lăsând studenţilor mai multă libertate de imaginaţie şi îngăduindu-le un grad de implicare mai mare în proiect, care să şunteze seducţia unei astfel de căi pornografice, nu ca limbaj, dar mai degrabă la nivel de cod moral.

Despre DBpedia

DBpedia este un efort comun de extrage informaţii strucurate din Wikipedia şi de a le face disponibile pe Internet. DBpedia iţi permite sa aplici cereri sofisticate peste informaţia wiki si să o pui in legatura cu alte seturi de date.

Articolele din wiki sunt de obicei text aiurea dar unele contin si informaţii structurate cum ar fi categorii, coordonate geografice, imagine sau linkuri către alte pagini. Acestea sunt structurate prin RDF (Resource Description Framework) care propune un model de date pentru a reprezenta informaţia extrasă si a o publica pe Internet.

Cum se poate avea acces :

1) SPARQL Endpoint. Facem query-uri (asemanatoare SQL) pentru a obtine date in limbajul SPARQL (definit recursiv).

2) Linked Data Interface. Folosim browsere semantice precum Tabulator, DISCO sau Open Link Data Browser pentru a naviga pe dataset-uri.

3) Download. Da! Tot DBpedia poate fi downloadat de pe site-ul http://wiki.dbpedia.org/Downloads32.

Deci, pană la urmă se reduce la a pune intrebari Internet-ului.

Aceasta este o adevarată cale 2.0 : nu cere user-ilor structuralitate decat in cazul in care este nevoie. Totusi proiecteaza-ţi aplicaţiile astfel incat structuralitatea este generată cu efort minim din partea utilizatorului. A! şi lasam structura care deja există, chiar daca este incurcată, nestandardizată, ineficientă.

Să considerăm urmatorul exemplu: adressbook-ul Web 2.0. O viziune a Web-ului Semantic ar zice: "Userii ar trebui sa creeze fisiere FOAF, prin care sa-şi declare reţeaua sociala". Dar faptul că acel user este in adressbook-ul meu deja exprimă o relaţie. Si toate datele care ar putea fi colectate (asa cum Google o face) exprima si mai multe detalii. Cat de des contactez pe cineva? Cum? E-mail? Telefon? SMS? IM? Cat de repede răspunde? Ce topice abordez cu acea persoană? Toate aceste euristici, colectate inteligent ar furniza o retea FOAF mult mai puternică decat orice construit explicit pe FOAF.

Prima companie de comunicatii (email, telefon, IM) care va face acest lucru va construi o aplicatie KILLER!

Am putea să numim acest lucru Semantic Web dar cu 's'.

Semantic Web-ul e pe drum, si vine prin mecanisme diferite de ce ne-am imaginat pana acum.

luni, 5 ianuarie 2009

Chestii despre accesibilitate

*

Pentru început, e bine să încercăm a defini cât mai limpede cei doi termeni de care ne lovim în construirea site-urilor, uzabilitate şi accesibilitate. În vreme ce primul vizează experienţa utilizatorului obişnuit, care ar trebui să tindă înspre claritate şi navigare lipsită de efort (vezi Don't make me think a lui Steve Krug), al doilea merge un pas mai departe, încercând să plieze experienţa web pe nevoile persoanelor cu diferite dizabilităţi ori limite fizice.

Aprofundarea ideii de accesibilitate a condus la apariţia câtorva cărţi care încearcă să susţină implementarea acestui concept. În cartea sa, Designing with Web Standards, Zeldman recomandă două astfel de titluri, Building Accessible Web Sites - Joe Clark şi Constructing Accessible Web Sites a unui grup de autori, printre care Jim Thatcher şi Cynthia Waddell.

În aceeaşi carte, Zeldman transmite o mână de sfaturi care, avute în vedere în timpul construirii unui site, pot conduce la o mai eficientă navigare pentru persoanele cu probleme locomotorii ori vizuale.

  • imagini: folosirea atributului alt pentru o scurtă descriere a imaginii (lucru util şi pentru utilizatorii care nu pot vizualiza imaginile din raţiuni tehnice); folosirea alt="" pentru imaginile neimportante; evitarea acestui atribut pentru imaginile de background

  • clipuri video: caption pentru QuickTime/Flash

  • cromatică: sprijinirea prin alte căi a culorilor care denotă şi informaţie, nu doar estetică (de pildă, bolduirea/sublinierea link-urilor); evitarea referirilor la culorile din text (în acest sens, vischeck.com poate fi o unealtă utilă pentru verificarea felului în care apare o pagină unei persoane ce suferă de color-blindness)

  • CSS: verificarea site-ului cu şi fără stylesheet şi în mai multe browsere

  • text: evitarea dimensionării bazate pe pixeli (nu face posibilă mărirea dimensiunii fontului pentru persoanele cu probleme de vedere)

  • JavaScript: asigurarea faptului că linkurile funcţionează cu şi fără JS; crearea de alternative pentru utilizatorii ce nu folosesc mouse-ul (onclick=".." onkeypress=".."); folosirea "noscript" pentru cei ce nu pot folosi JS

  • evitarea generării de scripturi
  • evitarea image maps
  • evitarea de frame-uri, applet-uri, flashing elements
  • folosirea atributului "tabindex" pentru stabilirea ordinii de navigare prin tabbing

duminică, 14 decembrie 2008

Div şi span

Considerate tag-uri generaliste (fără un specific bine-delimitat, fiind folosite pentru a grupa laolaltă părţi neomogene de HTML), cele două elemente sunt despărţite prin faptul că, în vreme ce <div> marchează o divizie de HTML, conturând un element block-level, <span> uneşte părţi inline de HTML, precum cuvinte sau fraze scurte, pe care le reuneşte sub aceeaşi clasă / id.


<div>
<h1> Lykke Li </h1>
<p> I will do it, Push button, Pull trigger, Climb mountain, Jump off a cliff. </p>
</div>

vs

<p> I will do it, Push button, Pull trigger, Climb mountain, <span class="action">Jump</span> off a cliff. </p>



O altă vrăjitorie în care e implicat tag-ul <span> şi care poate fi observată de către utilizatorii platformei Wordpress dacă se uită sub fusta articolelor, unde domneşte umbra şi răcoarea HTML, este aceea de a adăuga cod CSS asupra unor porţiuni din text. Iată cum arată, de exemplu, unul dintre paragrafele de mai sus, transpuse în cod HTML de către motoraşul Wordpress:


<span style=”color: #ff9900;”> I will do it, Push button, Pull trigger, Climb mountain, Jump off a cliff. </span>

Web Developer pentru Firefox

Parte din ceea ce face Firefox un browser extrem de util şi prietenos cu utilizatorul este reprezentată de suita de add-on-uri pe care le poţi grefa în bara de unelte, la îndemână oricând ai nevoie de ele. Eric Meyer, în tutorialul de CSS Web Design de pe Lynda.com, face o scurtă însă relevantă demonstraţie despre utilitatea Web Developer pentru cineva care încearcă să atingă acest domeniu. Astfel poţi face modificări importante doar printr-un singur click, precum dezactivarea stilurilor sau a JavaScript, editarea CSS sau HTML, redimensionarea paginii, validarea CSS sau HTML şi multe, multe altele.

web_dev