luni, 10 noiembrie 2008

Ce să NU faci în Web Design

Zebradog

Când porneşti la drum, te ajută să ai un bagaj de lucruri pe care ştii că e bine să le faci. De fapt, întregul rucsac pe care-l porţi în spate e încărcat de reguli albe, de fapte pozitive la care vei apela în mare partea a călătoriei. Însă, dincolo de suma de unelte constructive, mereu e nevoie să ştii de ce anume trebuie să te fereşti, ce ravenă este periculoasă sau ce râu e mai adânc decât pare. O grămăjoară de lucruri negre, cât să le aduni într-o batistă, însă pe care trebuie să le ai permanent în vedere.

În web design, dacă vrei să joci după regulile băieţilor buni (şi nu după directivele învechite, îngălate, păguboase ale aproximativ-ştiutorilor), atunci trebuie să îţi însuşeşti mantra inversă de mai jos:

  • ocoleşte elementele font (orice ţine de felul în care arată informaţia va fi reglat prin CSS, iar nu prin taguri de HTML. Take that, 9th grader know-it-all!!1)
  • nu apela la tag-uri <br> pentru inserarea de linii albe (spaţierea, care ţine de aspect, nu de structura conţinutului, va fi reglată de CSS şi nu de HTML, prin elemente de padding sau margin)
  • nu insera atribute pe tag-ul <body>, precum culoarea textului, a link, etc (orice fapt prezentaţional este în jurisdicţia CSS)
  • nu apela la entităţi &nbsp; (non-breaking space, spaţiu folosit uneori pentru indentare; din nou, grădinarul Geoffrey n-are ce căuta amestecând cu foarfeca în supa lui Chauncey)
  • evită tabelele pe cât posibil (am întâlnit un individ care credea cu pasiune că orice site este dependent de structura tabelară de HTML; aceasta e mistificarea în care sunt în pericol să cadă cei care nu au fost atinşi de ideea magică a web-ului semantic. Acestora trebuie să le reamintim că în casa unui web developer inteligent sunt majoritar scaune, eventual o masă, două)

Pe scurt: foloseşte HTML pentru structurarea conţinutului şi CSS pentru a modela aspectul informaţiei. Good job, eşti aproape web developer. ^_^

Niciun comentariu: